SCANDAL! Cine iese anul acesta? Pentru prima oară, un reprezentant al României la Eurovision RUPE TĂCEREA despre concurs

SCANDAL! Cine iese anul acesta? Pentru prima oară, un reprezentant al României la Eurovision RUPE TĂCEREA despre concurs
Publicat: 29/04/2013, 11:53
Actualizat: 30/07/2014, 15:27

Reprezentantul României la concursul internațional Eurovision 2013, Cezar Ouatu, a mărturisit în cadrul unui interviu că este conștient de faptul că sistemul de acordare a punctelor în cadrul competiției este mult influențat din punct de vedere politic.

Cu toate acestea, cântărețul în vârstă de 33 de ani, a precizat că este importantă susținerea românilor de pretutindeni și s-a arătat încrezător în șansele lui de reușită.

„Nu am emoții”, a spus solistul. „Noi știm bine că Eurovision este un concurs geopolitic, adică în afară de faptul că poți cânta excelent sunt interesele diferitelor popoare și zone. Ideea este de susținere”, a adăugat el.

Această opinie a fost împărtășită și de Adrian Despot, solistul formației Vița de Vie, care a declarat la începutul acesti luni că „sistemul de votare (de la Eurovision, n. red) e pentru proști.”

„Eurovisionul este un kitsch, un balon de săpun, nu mai este un concurs de muzică, nu are nicio legătură cu muzica. Este mai degrabă un spectacol de entertaining (…) Toată lumea știe că se votează politic și că există prietenii și partizanate”, preciza acesta.

Pe de altă parte însă, Cezar Ouatu a arătat că nu se lasă descurajat și că pentru semifinala de pe 16 mai, de la Malmo (Suedia), a pregătit un „show mistic”, de a cărui coregrafie s-a ocupat Sergiu Anghel. Astfel, chiar dacă va fi ultimul care va intra în scenă, tânărul spune că acest lucru ar putea fi un avantaj pentru el.

„(…) voi rămâne proaspăt în mintea celor care vor vota. Seara în care eu cânt ultimul este seara publicului, deci e foarte important ca, după ce termin de cântat, să rămână piesa.E un mare avantaj”, a afirmat cântărețul pentru Agerpres.

În prezent, Cezar Ouatu se află într-un turneu de promovare a piesei „It”s my life”, cu care va intra în competiția internațională, printre orașele în care a concertat aflându-se și Amsterdam. Tânărul a povestit că a fost surprins de amploarea evenimentului și de numărul mare de fani care au venit să-l vadă pe scenă.

„Nu mă așteptam să fiu primit atât de bine”, a povestit el. „Efectiv am rămas șocat, pentru că foarte mulți fani au fost interesați de personajul Cezar, de piesa mea. Au fost foarte multe autografe, foarte multe interviuri, a fost un tur de forță în acea zi și concertul seara, unde publicul a creat o atmosferă foarte frumoasă”, a mai spus acesta.

Cezar Ouatu a precizat că în următoarele zile va lansa și videoclipul piesei „It”s my life”, despre care promite că va aminti de faimoasele filme cu James Bond.

Cezar Ouatu a fost desemnat reprezentantul României la Eurovision 2013 în urma unui concurs desfășurat la începutul lunii martie. Imediat după anunțarea rezultatului însă au izbucnit o serie de scandaluri, mai mulți concurenți acuzând că sistemul de votare a fost viciat.

Printre nemulțumiți s-a aflat și Luminița Anghel, care a declarat atunci că este „șocată”de numărul mic de puncte obținut de piesa ei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Simona Halep a vorbit despre relația cu Patrick Mouratoglou: Am avut încredere
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Cum au apărut baobabii, numiți și „copacii vieții”, pe Pământ?
×